”Fiecare copil pe care îl instruim este un adult câștigat!” (V. Hugo)
   Acasă      Şcoala Copiilor
În toate stadiile dezvoltării unui copil, fiecare experienţă nouă este construită pe experienţa de dinainte.
 
 
 
 
Formarea unei astfel de fundaţii poate servi ca bază pentru înţelegerea unor idei mai complexe în viitor, pentru alegerea unui drum în viaţă.

                                                            De ce o altă Şcoală a Copiilor?

Unii părinţi devin târziu atenţi la ce învaţă copilul. Mulţi dintre ei consideră că „învăţarea propriu zisă” are loc la şcoală; este una dintre percepţiile greşite ale adulţilor.
 
 
 
Esenţială pentru dezvoltarea viitoare este chiar perioada preşcolară, în care copilul din păcate este privit ca o jucărie drăgălaşă şi mai puţin ca o fiinţă care se luptă cu obstacole serioase.
 
 
După şcoala primară apar dificultăţile şi părinţii au în prima fază o atitudine de nemulţumire, revendicare, reproş.
 
 
 
Apar pedepse sau certuri, conflicte familiale în care parinţii sunt inamicii adolescentului iar subiectul sunt notele mici sau rezultatele care nu sunt mulţumitoare.
 
 
În Şcoala Copiilor suntem alături de copii, părinţi, profesori, educatori.



Copyright © 2010 Scoala Copiilor. All rights reserved. Web Design MINARDO SRL